Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, ieri, în judeţul Prahova, în apropierea aerodromului de la Băneşti, în urma impactului cu solul pilotul pierzându-şi viaţa. Tragicul accident aviatic a avut loc în jurul orelor 11.00, în timpul unui zbor de antrenament. Martorii au declarat că avionul, care zbura la o altitudine destul de joasă, a atins firele de înaltă tensiune. În secundele următoare, au declarat aceştia, s-a produs un arc electric, iar avionul a luat foc în timpul zborului. Martorii accidentului au apelat linia unică 112 şi au cerut ajutor. La locul tragediei au sosit trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi ambulanţe. “Am fost solicitaţi pentru a interveni la un accident aviatic. Un avion s-a prăbuşit la un miting aviatic. În momentul în care avionul a atins solul, a explodat. Pilotul a decedat. În avion nu se mai afla nimeni în afară de pilot”, a declarat Mădălin Ipatie, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova. Poliţiştii de la Transporturi au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul aviatic. Cercetările sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Prahova. Avionul de mici dimensiuni participa la prima ediţie a show-ului aviatic Băneşti Fly-In, eveniment care a început sâmbătă pe aerodromul din localitate şi la care sunt înscrise zeci de avioane, planoare şi motodeltaplane.