TRAGEDIE: Cel puţin 14 copii au murit! Un autocar, ciocnit frontal cu un autocamion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

TRAGEDIE: Cel puţin 14 copii au murit! Un autocar, ciocnit frontal cu un autocamion

Externe 07 Aprilie 2018 / 15:57 763 accesări

Cel puţin 14 persoane au murit, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs în Canada şi în care a fost implicată o echipă de hochei pe gheaţă de juniori, a anunţat poliţia canadiană, relatează site-ul BBC News.

Accidentul a avut loc pe autostrada 35, în apropiere de provincia Saskatchewan. Un autocar în care se aflau componenţii echipei de hochei pe gheaţă The Humboldt Broncos a intrat în coliziune cu un autocamion.

Din cele 28 de persoane aflate în autocar, 14 au murit, inclusiv şoferul. Ceilalţi 14 au fost transportaţi la spital, iar trei se află în stare critică.

Potrivit preşedintelui echipei de hochei The Humboldt Broncos, jucătorii au vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani.

"Nu-mi pot imagina prin ce trec părinţii, iar gândurile mele bune se îndreaptă spre toţi cei afectaţi de această tragedie, din comunitatea Humboldt şi dincolo de ea", a transmis premierul canadian, prin intermediul contului de Twitter.



12