Un bărbat și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier petrecut în județul Constanța, chiar în a doua zi de Paște. Totul s-a întâmplat luni dimineață, în jurul orei 09.30, în afara localității Ciocârlia de Jos. Potrivit anchetatorilor, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a condus un autoturism pe un drum de piatră din apropierea unui parc eolian. La un moment dat, acesta a pierdut controlul direcției, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat cu mașina în câmp. Martorii au apelat imediat linia unică 112 și au cerut ajutorul autorităților. La scurt timp, la fața locului au ajuns un echipaj de ambulanță și unul de la Poliția Rutieră. Medicii au constatat că șoferul vehiculului se afla în stop cardio-respirator. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut niciun efect, iar la scurt timp cadrele Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au declarat decesul bărbatului. Polițiștii au pornit o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele exacte ce au dus la producerea cumplitului accident.
A fost o dimineață grea pentru polițiștii de la Rutieră. La scurt timp după acest accident, oamenii legii au intervenit în apropierea localității Cogealac. Asta după ce mai multe persoane au sunat la 112 pentru că au văzut o mașină răsturnată pe șosea. Conducând pe Drumul Național 22, șoferul autovehiculului respectiv a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat. Din fericire, șoferul a scăpat nevătămat. În urma accidentului s-au înregistrat doar pagube materiale.
Citește și: