Tragedie în Creta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie în Creta

Externe 17 Februarie 2019 / 17:25 661 accesări

Patru persoane au fost date dispărute, duminică dimineaţă, pe insula Creta din Grecia, iar o operaţiune de căutare şi salvare este în desfăşurare după ce mai multe regiuni au fost inundate în urma ploilor torenţiale, relatează agenţia elenă de ştiri AMNA, citată de Xinhua, potrivit agerpres.ro.

O femeie a apelat brigada de pompieri după ce maşina în care se afla alături de soţul ei a fost luată de apele umflate ale râului Geropotamos, la periferia localităţii Rethymno, situată în nordul insulei. Ea se numără printre cele patru persoane date dispărute, alături de părinţii săi şi de soţ. Pompierii au intervenit sâmbătă pentru a salva o altă femeie aflată într-o situaţie similară.

Insula a fost grav afectată de front atmosferic rece, care s-a abătut începând de săptămâna trecută asupra Greciei, potrivit autorităţilor locale. Navele au fost oprite la ţărm până sâmbătă din cauza vântului puternic, iar fermierii au raportat numeroase daune provocate de inundaţii, relatează AMNA. Conform prognozelor meteorologilor eleni, valul de frig se va îndepărta treptat de această regiune începând de duminică.

Taguri articol


12