22 Decembrie 2024, 18:06
Un membru al Forţelor Navale americane a murit înecat, după scufundarea unei ambarcaţiuni private în largul arhipelagului Hawaii, informează site-ul postului de televiziune Fox News. Accidentul a avut loc în largul bazei navale Kaneohe din Hawaii. O ambarcaţiune cu lungimea de cinci metri s-a scufundat în Oceanul Pacific. La bordul bărcii erau trei militari. Doi au reuşit să înoate până la ţărm, în timp ce al treilea s-a înecat într-o zonă în care apa are adâncimea de zece metri. ”Suntem întristaţi de pierderea unuia dintre militarii noştri”, a transmis Comandamentul Forţelor Navale americane.