Tragedie pe şosea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scene cumplite pe DN3!

Tragedie pe şosea

Eveniment 31 Ianuarie 2011 / 00:00 8656 accesări

IMPACT DEVASTATOR. Scene cumplite pe Drumul Naţional 3! Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şase au fost rănite, în urma unui tragic accident rutier petrecut sâmbătă noapte, în jurul orelor 22.40, între Constanţa şi Valu lui Traian. Poliţiştii spun că Sorin Felciuc, în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, cu numărul de înmatriculare TX 1232 KB, se deplasa pe Drumul Naţional 3, dinspre oraşul Constanţa către comuna Valu lui Traian. La un moment dat, din cauza lipsei de experienţă, spun anchetatorii, tânărul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns pe contrasens şi a acroşat un microbuz marca Mercedes, înmatriculat CT 94 SMP, care se deplasa în banda nr. 2, dinspre comuna Valu lui Traian către Constanţa. Oamenii legii spun că BMW-ul şi-a continuat deplasarea şi a izbit frontal un autoturism marca Skoda, cu numărul de înmatriculare B 57 ESG, condus regulamentar, în banda nr. 1, dinspre localitatea Valu lui Traian către Constanţa, de Cristian Gavrilescu, în vârstă de 21 de ani. În urma teribilului impact, şoferul BMW-ului şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă al maşinii, Gabriel Costea, de 18 ani, au murit pe loc. Raluca Costea, de 23 de ani şi Maria Costea, de 19 ani, care se aflau pe bancheta din spate a BMW-ului, au fost rănite. La spital au mai ajuns, cu multiple traumatisme şi fracturi, şoferul Skodei, Cristian Gavrilescu şi pasagerii Alina Bucur, de 20 de ani, Eduard Băncilă, de 19 ani şi Alin Gurav, de 19 ani.

DESCARCERAŢI. Imediat după impact, motorul BMW-ului a luat foc, însă incendiul a fost stins rapid de pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, chemaţi la locul coliziunii. Aceştia au intervenit pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale maşinilor. Răniţii au fost transportaţi cu patru ambulanţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Una dintre victime a rămas internată în Secţia de Terapie Intensivă, iar celelalte, care au suferit multiple traumatisme şi fracturi, se află în secţiile de Chirurgie, Neurochirurgie şi Ortopedie”, a declarat dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că şoferul BMW-ului, Sorin Felciuc, nu avea permis de conducere. Trupul său neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc tragedia rutieră.



12