Cinci persoane au fost rănite, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident rutier care a avut loc în municipiul Constanța, în jurul orei 1.30. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, Remus Petruț R., de 28 de ani, a condus un Mercedes pe strada Primăverii. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Soveja, la sensul giratoriu, șoferul nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un Volkswagen condus regulamentar de Marius Leonard G., de 20 de ani, dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu către zona Delfinariu. În urma impactului, Volkswagen-ul a ajuns pe contrasens, după care a pătruns pe trotuar și a lovit o motocicletă parcată. Mai mulți tineri s-au ferit în ultimul moment din calea mașinii. În urma impactului, cei doi șoferi, un pasager din Mercedes și alți doi din Volkswagen au fost răniți. Martorii au sunat la 112, iar la locul accidentului au ajuns polițiștii de la Rutieră și mai multe ambulanțe. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru investigații medicale. Șoferul vinovat s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.