Tragedie peste tragedie la Bagdad

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie peste tragedie la Bagdad

Externe 10 Ianuarie 2007 / 00:00 664 accesări

Forţele americane şi irakiene s-au confruntat, marţi, cu persoane înarmate în centrul Bagdadului, după ce au fost atacate cu mortiere şi grenade în cursul unor raiduri dintr-o zonă despre care Pentagonul afirmă că este un focar al activităţilor insurgenţilor. Un număr de 50 de militanţi au fost ucişi marti, în seria de ciocniri. Operaţiunea din strada Haifa, bastion al insurgenţei sunnite unde au murit, de sîmbătă circa 100 de persoane, s-a soldat şi cu arestarea a 21 de militanţi. Premierul Nuri al-Maliki anunţa, sîmbătă, un amplu plan de securizare a capitalei, promiţînd ca va anihila violenţa. În replică, liderul unei filiale islamiste al-Qaida din Irak le-a cerut susţinătorilor săi să se opună planului de securitate pentru Bagdad susţinut de Statele Unite, afirmînd că este o tactică a Iranului de a-i ataca pe musulmanii sunniţi.

În schimb, operaţiunile armatei americane împotriva insurgenţilor sunniţi din regiunea Diyala, situată la est de Bagdad, sînt îngreunate de vremea nefavorabilă, caracterizată prin precipitaţii ce fac drumurile impracticabile. Operaţiunea vizează membri ai reţelei teroriste al-Qaida din regiunea sunnită Diyala. Forţele americane şi irakiene au descoperit numeroase depozite de armament în localitatea Tamuz, unde majoritatea localnicilor şi-au părăsit casele. La ofensivă participă circa 1.000 de militari americani şi irakieni, susţinuţi de forţele aeriene americane.

În haosul confruntărilor zilnice, în apropiere de Bagdad, un avion moldovean ce transporta 30 de muncitori turci s-a prăbuşit ieri în condiţii încă învăluite în mister. Avionul de tip Antonov avînd la bord cinci membri ai echipajului si 30 de muncitori turci a decolat de pe aeroportul din provincia turcă Adana. Autorităţile aeronautice de la Chişinău au confirmat prăbuşirea în Irak a unui avion aparţinînd companiei Aerian Tur-M, închiriat unei firme din Turcia. Relatările de la faţa locului vorbesc despre moartea a 32 de persoane.



12