Tragedie rutieră cauzată de viteză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie rutieră cauzată de viteză

Eveniment 29 Iunie 2009 / 00:00 24104 accesări

Tragedie pe bulevardul Aurel Vlaicu! Doi adolescenţi de 17 şi 19 ani şi-au pierdut viaţa, iar al treilea a fost transportat la spital în stare foarte gravă, după ce maşina în care se aflau a izbit un stîlp de pe marginea şoselei, aproape rupîndu-se în două în urma impactului. Oamenii legii spun că şoferul, Cristian Mărgulescu, în vîrstă de 19 ani, se îndrepta dinspre zona Medeea către supermarket-ul „Metro I”, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat DB 10 PRE. La un moment dat, în timp ce accelera, încercînd să depăşească un microbuz de călători, tînărul a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit în decor, lovind un stîlp de pe marginea drumului. În urma groaznicului impact, şoferul şi ocupantul scaunului din dreapta, Alexandru Radu, de 17 ani, au murit pe loc, striviţi, iar Gabriel Mazilu, de 15 ani, care se afla pe bancheta din spate, a suferit răni grave. „Am auzit o bubuitură extrem de puternică. Am ieşit din curtea fabricii în care lucrez, ca să văd ce s-a întîmplat. Erau toţi plini de sînge”, povesteşte unul dintre muncitorii care a sunat la 112, pentru a cere ajutor. La faţa locului au sosit, în scurt timp, mai multe ambulanţe şi un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Gabriel Mazilu a fost transportat în stare gravă la spital. Din nefericire, pentru Cristian Mărgulescu şi Alexandru Radu nu s-a mai putut face nimic. Trupurile lor au fost scoase de pompierii militari dintre fiarele contorsionate. Prietenii lui Cristian Mărgulescu spun că acesta îşi cumpărase autoturismul în urmă cu numai două săptămîni şi era foarte mîndru de achiziţia sa. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care s-a petrecut această tragedie.



12