Tragedie rutieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie rutieră

Justiție 05 Noiembrie 2012 / 00:00 739 accesări

Un tânăr şi-a pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi, în urma unui tragic accident rutier petrecut ieri dimineaţă, în jurul orelor 06.00, între Constanţa şi Ovidiu. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Ciprian S., de 28 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a condus un autoturism marca Seat pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova), în banda nr. 2, dinspre oraşul Ovidiu către Constanţa. Ajuns în zona reprezentanţei Renault, spun anchetatorii, din cauza neatenţiei şi a neadaptării vitezei la ceaţa densă, acesta a lovit parapetul din beton care separă cele două sensuri de mers. În urma teribilului impact, conducătorul auto şi-a pierdut viaţa, în vreme ce trei pasageri au fost răniţi grav şi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde au rămas internaţi. „Accidentul a avut loc la 30 de metri în faţa mea. Am tras pe dreapta şi am participat la scoaterea victimelor din maşină. Toţi au fost efectiv aruncaţi în partea din faţă a maşinii, în parbriz, unul peste altul. Din cauza condiţiilor meteo cred că s-a întâmplat totul”, a declarat un martor. Pentru scoaterea şoferului din maşina distrusă a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Medicii care au sosit la locul accidentului nu au mai putut face, însă, nimic pentru a-l salva. Trupul său neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc tragedia rutieră.



12