Fostul președinte Traian Băsescu este cercetat într-un dosar penal, instrumentat de Parchetul General, pentru spălare de bani, în legătură cu achiziționarea unui teren din zona Băneasa, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Potrivit surselor judiciare, este vorba despre o tranzacție din anul 2000, în urma căreia Traian Băsescu a achiziționat un teren la un preț sub nivelul pieței, pe care ulterior l-ar fi vândut către cumnata omului de afaceri Costel Cășuneanu.
Terenul, situat pe Aleea Privighetorilor din zona Băneasa, a avut, potrivit surselor, doi cumpărători. Unul a fost Traian Băsescu, iar cel de-al doilea, omul de afaceri Costel Cășuneanu, diferența de preț fiind însă mare între cele două tranzacții. Mai precis, Traian Băsescu a plătit un preț de circa patru ori mai mic decât Cășuneanu.
După doi ani, fostul președinte a vândut terenul din zona Băneasa către cumnata omului de afaceri Costel Cășuneanu, de această dată la prețul pieței.
Dosarul a fost închis în anul 2012 și redeschis, la cererea Parchetului General, în anul 2015.
Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că deocamdată nu a fost citat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) în dosarul în care a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani.
''Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi respectiv 2002, urmare a unei reclamaţii făcută de domnul Ciuvică. Pentru corectă informare aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin REZOLUŢIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ. Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în faţa procurorului de caz'', a scris fostul șef de stat pe Facebook.