Traian Băsescu a scris, astăzi, pe Facebook, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole. ”Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea”, a scris fostul preşedinte al României pe Facebook. Băsescu a ţinut să precizeze că ”nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi”, adăugând că ”asta va constata justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde”. Sechestrul a fost instituit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 16 februarie, atât pe terenul Ioanei Băsescu, cât şi pe cele ale unor inculpaţi din acest dosar.