Traian Băsescu susţine la această oră, la Palatul Cotroceni, ultima conferinţă de presă în calitate de șef al statului. Duminică, acesta îi va preda mandatul de președinte lui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care va avea loc la Cotroceni.
Cele mai importante declarații ale președintelui Traian Băsescu:
- Vreau să stabilim cum se desfășoară conferința de presă. Nu este o conferință de bilanț, este una de final de mandat, ceea ce nu înseamnă că o să iau să spun am făcut 88 de vizite în Europa, am parcurs atâția kilometri;
- Mă voi fixa pe trei segmente pe care le consider extrem de importante pentru viitorul românilor;
- Mulțumesc românilor pentru onoarea pe care mi-au făcut-o de a le fi președinte timp de zece ani;
- Temele pe care le consider vitale sunt trei: securitatea României, România și UE, statul de drept;
- Când mi-am început mandatul în 2004 principiul pe care am înțeles să funcționez a fost "Acestea sunt instituțiile, acestea sunt legile, să le facem să funcționeze mai bine". Nu am plecat de la premiza că trebuie luate lucrurile de la capăt, pentru că este foarte greu să faci un asemenea lucru și neproductiv;
- Fac afirmația, cu toată responsabilitatea, că românii trăiesc într-un stat sigur. Într-o lume în care atacurile teroriste sunt la ordinea zilei și le-ați văzut, în care Europa și NATO sunt formate din state ținte pentru teroriști, pentru atacurile cibernetice. România este o țară sigură datorită modului cum instituțiile ei funcționează;
- Dacă privim la ce se întâmplă în regiune, la agresivitatea vecinului nostru de la răsărit, a domnului președinte Putin și a armatei sale, vă asigur că România este un stat sigur. Pentru România nu există riscul unei invazii, unei destabilizări proiectat la Moscova. Asta nu pentru că Putin nu este interesat de România, este. România este într-o alianță, are un parteneriat strategic cu SUA;
- România a devenit un furnizor de securitate pentru multe alte state NATO;
- Furnizăm securitate prin scutul antirachetă de la Deveselu.