Pentru că în decembrie 2009 s-au aniversat două decenii de la căderea dictaturii ceauşiste în România, atenţia jurnaliştilor occidentali s-a abătut asupra mai multor personalităţi artistice, culturale şi politice din ţară. Dacă americanii de la CNN au dovedit cel puţin superficialitate alegând să vorbescă despre comunism, pe lângă foşti potentaţi ai PCR, actualmente vedete, jurnaliştii francezi de la Canal Arte, cunoscuţi pentru simpatiile lor de stânga, au dovedit mai multă decenţă în abordarea acestui subiect sensibil. Aceştia au căutat să culeagă păreri de la oameni din domenii diferite, din mai multe ţări însângerate de trecutul roşu. Francezii au decis să-l intervieveze, printre alţii, şi pe Mihai Trăistariu, pentru a afla cum îşi aminteşte un tânăr simplu (şi nu un răsfăţat al vechiului regim…) viaţa românilor dinainte de 89.

● “România-P.C.R.!” ● Spre deosebire de Loredana Groza, care s-a făcut de râs minţindu-i pe oamenii lui Obama că „Bună seara, iubite” a fost un „simbol al libertăţii”, constănţeanul a onorat prin responsabilitatea şi talentul cu care a reuşit să aducă milioanele de telespectatori ai postului amintit, printr-un arc în timp, în mijlocul României comuniste, a celui mai crud regim de factură stalinistă din Europa. Mihai a început cu rememorarea zilelor de şcoală, pornind de la descrierea manualelor care aveau poza dictatorilor şi a orelor de îndoctrinare, până la vacanţele sacrificate manifestaţiilor grandomane sau muncilor agricole. \" Din toate verile astea petrecute pe stadion mi-au rămas în cap două vorbe: ‘ Plăcuţele sus!’. Aşa strigau la porta-voce, în neştire, instructorii. Şi, la comanda lor, miile de copii ridicau plăcuţele inscripţionate pe care le primiseră, iar de la 200 - 300 de metri înălţime, din elicopter, se vedea scris cu litere de aur: “Ceauşescu - România !” sau “România - P.C.R.\", etc.”, îşi aminteşte Trăistariu, azi, în vârstă de 32 ani. El mărturiseşte că toată acea îndobitocire la nivel de mase nu i-a afectat copilăria: era prea mic ca să înţeleagă lucrurile în complexitatea lor. Chiar dacă prezenţa la stadion era obligatorie, el mergea acolo ca să se mai întâlnească cu colegii de clasă sau să-şi facă noi prieteni.

Un alt aspect amintit de Mihai a fost…”alimentara”, de unde, ca să cumperi lapte şi pâine, îţi trebuia cartelă. Chiar şi aşa, oamenii obişnuiţi nu puteau să depăşească raţia zilnică, raportată la numărul de membri ai familiei. Nu a uitat nici că bananele şi portocalele erau un lux pe care puţini şi-l permiteau. \"Carnea nu se găsea aproape deloc, iar magazinele anunţau cu câteva zile înainte de a fi aprovizionate: “Mâine primim carne de pui” sau “Peste 2 zile primim salam”. Atunci toată lumea înnebunea. Mi-amintesc cu drag cum tatăl meu se ducea cu o seară înainte la alimentara să-şi ţină un loc la rând pentru a doua zi. Stătea două ore, mai povestea cu oamenii de pe-acolo, după care îşi lăsa în locul pe care a stat sacoşa, acoperită de un bolovan. Asa procedau toţi. Dacă treceai pe la 2-3 noaptea pe lângă alimentara găseai doi-trei cetăţeni care ţineau rândul şi 30-40 de bolovani, care acopereau sacoşele celor de-acasă. A doua zi, nu reuşeau să cumpere carne decât cei care s-au aşezat cu o seară înainte la coadă\" a relatat Trăistariu. Documentarul realizat de francezi, care se va întinde pe şase episoade, cu reportaje din toate ţările comuniste, va fi montat în câteva luni, urmând a fi difuzat pe Canal Arte, post de televiziune ce poate fi recepţionat în întreaga lume.