Diagnosticat în fel şi chip de medicii români, până să se constate că are o banală amigdalită, îndrăgitul cântăreţ Mihai Trăstariu va fi operat, săptămâna viitoare, la Spitalul Militar din Bucureşti. Contactat telefonic, artistul a ţinut să îşi liniştească fanii cu privire la zvonurile alarmiste din presă, care speculau serioase probleme la corzile vocale şi, implicit, un final de carieră pentru talentatul interpret. De altfel, până să se constate, abia la un spital din capitală, că Mihai Trăistariu are infecţii repetate ale amigdalelor, fapt care necesită operaţie, i s-au pus tot felul de diagnostice de către medici, doi dintre ei fiind chiar ORL-işti reputaţi din Constanţa. În ultimii ani, artistului i s-a spus fie că are probleme cu corzile vocale, fie că este alergic, a fost „diagnosticat” şi cu stafilococul auriu, candida sau i s-a spus direct că este... bolnav închipuit.
Mihai Trăistariu va merge, astăzi, la un nou consult, la Spitalul Militari din capitală, unde i se va face şi programarea la operaţie, pentru săptămâna viitoare. Cântăreţul declarat mai mulţi ani la rând „Cea mai bună voce a României”, care şi-a câştigat faima internaţională după participarea la Eurovision, în 2006, este sceptic cu privire la sistemul medical românesc şi mărturiseşte că îi este teamă chiar şi de o banală operaţie de scoatere a amigdalelor făcută într-un spital autohton, după atâtea tragedii care au avut loc, de la cazul sopranei Amelia Antoniu şi până la cel al bebeluşilor arşi la Maternitatea Giuleşti. Trăistariu a recunoscut că este dispus să facă şi unele... „atenţii” - ca să nu spună „şpagă” - pentru a fi tratat omeneşte de cadrele medicale şi asistente, întrucât, ştie toată lumea, aşa funcţionează sistemul în România.
Deşi se speculează că operaţia de extirpare a amigdalelor i-ar putea afecta vocea, solistul spune că a avut discuţii cu numeroase persoane, printre care şi cântăreţi, care au suferit o asemenea intervenţie şi cărora nu li s-a modificat glasul. Mihai Trăistariu se poate lăuda cu performanţa de a atinge cinci octave şi jumătate, vocea sa fiind comparată cu trilurile înalte ale faimoasei Mariah Carey.