Trăistariu, supărat pe cei care au declarat că e homosexual

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trăistariu, supărat pe cei care au declarat că e homosexual

Monden 08 Decembrie 2010 / 00:00 541 accesări

Judecătoria Sectorului 1 (JS1) Bucureşti a decis ca Mihai Trăistariu să primească 100.000 de lei cu titlu de daune morale într-un proces în care a acuzat un ziar central că a publicat trei articole în care era prezentat drept homosexual. Solistul a susţinut că materialele publicate i-au afectat imaginea publică şi cariera. Astfel, el era prezentat alături de Cristian Grigore Spiridon, un individ cunoscut în mediile tenebroase ale purtătorilor de gene false drept Tarky, care-l acuza pe artist că ar fi… gay. Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a obligat pârâţii - „Cancan\" şi Cristian Spiridon - să-i dea lui Mihai Trăistariu suma de 100.000 de lei cu titlu de daune morale, plus 18.000 de lei reprezentând onorariul avocatului. Totodată, publicaţia este obligată să publice conţinutul acestei hotărâri în paginile sale. Decizia magistraţilor poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti. Referitor la acest proces, l-am contactat telefonic pe apreciatul solist pentru a-i solicita un punct de vedere.

Reporter (Rep.): Consideraţi ofensator modul în care aţi fost catalogat?

Mihai Trăistariu (M.T.): Evident. Nu doar ofensator, ci... dărâmător total! Eu încă nu am clar în minte dacă această minciună a fost inventată de publicaţie sau de acel individ (n.r. Tarky). Dar de plătit… vor fi pedepsiţi de lege împreună. M-a deranjat că s-a propagat o idee care nu era adevărată. Degeaba a recunoscut că a minţit după două zile, faptul e consumat şi lumea a văzut, a auzit şi, chiar dacă nu a crezut, răul a fost făcut. Eu mă bucur că le-am dat o „palmă”, pentru că meritau. Şi încurajez toate vedetele să facă la fel, pentru că toate aceste procese se câştigă. Cei care inventează astfel de poveşti trebuie pedepsiţi!

Rep.: Mulţi vă consideră un artist ataşat de anumite valori morale. Care este părerea dvs. despre homosexualitate?

M.T.: Nu îmi place acest subiect, şi-aşa mi-a făcut foarte mult rău. Am fost dărâmat psihic în acea perioadă (n.r. în care au fost publicate articolele), deci nu vreau să mai aud de povestea asta. Pe româneşte, mi-a fost ruşine, a fost o poveste jenantă! Pe mine, mama - care a fost medic - m-a învăţat că ei (n.r. - homosexualii) aşa s-au născut şi nu e vina lor. Este o defecţiune genetică. Din punct de vedere religios, probabil că homosexualitatea e un păcat, dar genetic şi fiziologic, nu este vina lor. Eu nu mă pot lega de ei pentru că mi-a făcut mie rău Tarky. Asta e problema lui.



12