Comisia de buget din Senat a respins, ieri, proiectul de lege prin care este contractată de România cea de-a cincea tranşă de la FMI, în valoare de circa 900 de milioane de euro, urmând ca în plenul Senatului să fie luată decizia finală, a declarat senatorul PSD, Marius Bota. Social democratul a menţionat că raportul de respingere a actului normativ a fost adoptat cu 6 voturi pentru şi 5 împotrivă. De asemenea, Bota a susţinut că a cincea tranşă de la FMI a fost transferată deja României, iar o eventuală respingere în plenul Senatului va atrage returnarea banilor mai devreme decât data convenită de Guvern cu FMI. Senatorul PSD a mai argumentat că Guvernul a abuzat de prerogativele sale, iar banii de la FMI ar fi trebuit să ajungă în România doar după ce Parlamentul şi-ar fi exprimat acordul pentru contractarea sumelor respective.