Vasile Miriuţă a reuşit primul transfer la CFR Cluj. Fundaşul dreapta Andrei Peteleu, fotbalist dorit şi de Mircea Rednic pe vremea când antrena echipa Dinamo Bucureşti, în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract cu gruparea din Gruia. Peteleu a venit din postura de jucător liber de ...
Cotidianul spaniol „Mundo Deportivo” a anunţat că Florin Andone, autorul a 21 de goluri pentru Cordoba în ultimul sezon al ligii secunde din Spania, a prins un transfer excepțional. Atacantul în vârstă de 23 de ani s-a înţeles cu Galatasaray Istanbul, iar Cordoba va primi şase ...
Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite au ajuns marţi la un "acord politic" menit să pună capăt insecurităţii juridice în care se află de mai multe luni companii care transferă date personale din Europa către Statele Unite, relatează AFP în pagina electronică. Rezultatul unor ...
Din datele centralizate la Ministerul Sănătății (MS), în spitalele din București sunt internate 24 de victime ale incendiului din 30 octombrie, dintre care 3 pacienți în stare critică și 21 în stare stabilă. Potrivit unui comunicat al MS, vă prezentăm situația pe fiecare unitate ...