Elevii din Techirghiol, implicați în colectarea deșeurilor! Pentru al doilea an consecutiv, Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol se numără printre unitățile școlare participante la proiectul „Baterel și Lumea Non-E“, inițiat de Asociația Environ și coordonat la nivelul unității școlare de prof. Eugenia Banzea. Campania se adresează copiilor din toate ciclurile de învăţământ şi are drept obiective: creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor în rândul elevilor, responsabilizarea acestora prin implicarea activă într-o competiție pozitivă, promovarea educației ecologice în unitățile de învățământ la nivel național și dezvoltarea spiritului ecologic al tinerilor, stimularea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a celor de baterii și acumulatori.
În anul școlar precedent, 60 de elevi au participat la proiect prin colectarea de baterii uzate. Efortul lor a fost răsplătit cu puncte care, ulterior, s-au transformat în premii constând în rechizite, instrumente de scris, ghiozdane sau jucării.