În timpul unor acţiuni de supraveghere, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut un tânăr care a intrat ilegal în România. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Băneasa au reţinut un tânăr care se deplasa în apropierea graniţei cu Bulgaria, în zona localităţii Dobromir Deal. Acesta nu avea asupra sa niciun act de identitate. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspectul este un cetăţean afgan, în vârstă de 17 ani. El a declarat că a trecut ilegal frontiera cu Bulgaria, pe jos, la adăpostul întunericului, alegând o zonă bogată în vegetaţie. Tânărul le-a spus poliţiştilor că intenţiona să ajungă într-o ţară din vestul Europei. Cetăţeanul afgan este cercetat penal pentru intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. (F.C.)