Poliţiştii de frontieră au reţinut trei cetăţeni sirieni care au intrat ilegal în România, dar şi pe călăuzele acestora. Marţi dimineaţă, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Ostrov au oprit pentru control, în zona Bac Regie, un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau cinci bărbaţi. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că trei persoane sunt de cetăţenie siriană şi două de cetăţenie bulgară. Odată cu extinderea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit că şoferul şi pasagerul din faţă, ambii de cetăţenie bulgară, erau călăuze şi au intrat legal în România, cu Opelul, prin vama Ostrov. Cetăţeni sirieni au trecut ilegal „frontiera verde”, ei fiind aşteptaţi în România de bulgari pentru a-şi continua drumul spre state din UE. În timpul anchetei, poliţiştii de frontieră au descoperit că cetăţenii sirieni aveau asupra lor documente de identitate bulgăreşti false. Transfugilor sirieni le-au fost întocmite actele premergătoare pentru intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, iar cetăţenii bulgari vor fi cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi.(F.C.)