Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Andras Szakal, şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Alexandru Cătălin Macovei, au semnat un protocol de colaborare, scopul acestuia fiind transparentizarea activităţii de control a averilor şi incompatibilităţilor funcţionarilor. Potrivit unui comunicat de presă al ANI, cooperarea dintre cele două instituţii se va derula pe baza unui parteneriat activ, urmând să se desfăşoare pe următoarele paliere: furnizarea de informaţii şi înscrisuri în conformitate cu atribuţiile ce le revin, potrivit legii liberului acces la informaţiile de interes public, asigurarea transparenţei actului administrativ privind modalitatea de gestionare a banului public, în vederea asigurării exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate, transparenţă prin susţinerea activităţii de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor respective şi a verificării conflictelor de interese, precum şi de sesizare a incompatibilităţilor. Protocolul mai prevede efectuarea de controale de către echipe mixte, în vederea sesizării inexistenţei sau existenţei unor date eronate în cadrul declaraţiilor de avere şi/sau interese.