Transplant de braţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transplant de braţe

Monden 19 Octombrie 2011 / 00:00 365 accesări

O echipă de medici din Boston a realizat un transplant cât se poate de rar! Zeci de doctori şi asistente s-au luptat o jumătate de zi să îi ataşeze unui bărbat două noi braţe. Operaţia a fost un succes incontestabil. ”Profesionalismul acestei echipe uimitoare de specialişti mi-a oferit o nouă viaţă. Sunt extrem de recunoscător spitalului Brigham şi personalului de aici”, a declarat pacientul Richard Maningo. Bărbatul şi-a pierdut braţele şi picioarele în 2002, din cauza unei infecţii grave. Amputarea membrelor a fost singura soluţie pe care au avut-o medicii pentru a-i salva viaţa. În ciuda handicapului sever, Richard Maningo nu şi-a pierdut speranţa şi s-a dedicat unei cariere ca artist plastic. După aproape un deceniu, peste 40 de medici, asistente şi anestezişti au decis să-i redea măcar o parte din ce a pierdut. Intervenţia chirurgicală a durat 12 ore, timp în care echipa medicală i-a ataşat bărbatului braţele şi mâinile unui donator aflat în moarte cerebrală.

Recuperarea lui Richard Maningo va dura luni întregi, timp în care bărbatul va trebui să înveţe să-şi mişte noile membre. Nu este primul transplant excepţional realizat de echipa din Massachusetts. În luna mai, medicii i-au transplantat unei femei desfigurate de un cimpanzeu un chip întreg şi ambele mâini.



12