Transplantul de organe dublează riscul de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noutăţi

Transplantul de organe dublează riscul de cancer

Monden 09 Noiembrie 2011 / 00:00 418 accesări

Un studiu al specialiştilor americani arată că riscul de a dezvolta o afecţiune oncologică dintr-un număr de 32 de tipuri de cancer este de două ori mai mare în cazul persoanelor care beneficiază de un transplant de organe. O echipă de cercetători condusă de profesorul Eric Engels, de la National Cancer Institute din SUA, a analizat datele a peste 175.000 de transplanturi realizate în SUA, între 1987 şi 2008, dintre care mai mult de jumătate (58,4%) au fost transplanturi de rinichi, 21,6% de ficat, 10% de inimă şi 4% de plamâni. Potrivit autorilor studiului, creşterea riscului de cancer după transplantul de organe este asociat medicamentelor imunosupresoare, destinate să prevină respingerea transplantului.

RAZE VINDECĂTOARE O echipă de cercetători americani a descoperit o metodă prin care lumina devine o armă împotriva cancerului. Un studiu publicat în jurnalul ştiinţific “Nature Medicine” a demonstrat cum ar putea funcţiona un medicament special, care se ataşează unei tumori canceroase şi care se activează doar când intră în contact cu o undă luminoasă. Acest lucru înseamnă că tratamentul anticancer poate fi folosit cu o mai mare acurateţe, fără a dăuna ţesutului sănătos din jurul tumorii. În medicina contemporană există trei tipuri de terapii pentru cancer: folosirea radiaţiilor, eliminarea tumorilor prin chirurgie şi folosirea de medicamente care ucid celulele canceroase. Toate cele trei metode prezintă însă efecte secundare, astfel că oamenii de ştiinţă încearcă să descopere noi terapii cu un grad de precizie mai mare. Astfel, cercetătorii de la National Cancer Institute din Maryland au folosit un anticorp ce are drept ţintă proteinele de pe suprafaţa celulelor canceroase. Acestui anticorp i-a fost ataşat o substanţă chimică, IR700, ce putea fi activată cu ajutorul luminii infraroşii. Această lungime de undă a luminii poate pătrunde câţiva centimetri în pielea umană. Pentru a testa combinaţia anticorp-IR700, cercetătorii au implantat tumori în spatele unor şoareci de laborator, apoi le-a fost administrat medicamentul şi au fost expuşi luminii infraroşii. Rezultatele studiului au fost încurajatoare. Faţă de şoarecii netrataţi, s-a observat o reducere semnificativă a volumului tumorilor şi o prelungire a duratei de supravieţuire. Această metodă de distrugere selectivă a celulelor reduce daunele produse celulelor sănătoase, au explicat cercetătorii. Înainte ca această metodă de combatere a cancerului să fie folosită pe oameni, trebuie supusă unor texte de toxicitate, dar cercetătorii sunt optimişti.

ASPIRINA, PANACEU UNIVERSAL? Aspirina şi tamoxifenul pot preveni cancerul de colon şi, respectiv, mamar. O echipă internaţională de oameni de ştiinţă, sub direcţia profesorului John Burn de la Universitatea din Newcastle, a urmărit, în decurs de patru ani şi jumătate, peste 860 de voluntari susceptibili de a dezvolta o formă ereditară de cancer de colon. Unei părţi dintre aceştia li s-au administrat circa 600 de miligrame de aspirină pe zi, restul primind placebo. Potrivit rezultatelor studiului, boala ereditară s-a dezvoltat în doar 19 cazuri în prima grupă şi în 34 de cazuri în cea de-a doua grupă. La rândul său, Jack Cuzick şi echipa sa de la Wolfson Institute of Preventive Medicine au ţinut sub observaţie, timp de 10 ani, mai multe femei a căror mamografie fixase o creştere a densităţii ţesutului mamar şi în cazul cărora riscul dezvoltării cancerului mamar s-a dovedit de patru ori mai mare decât în cazul celorlalte femei. Cercetătorii britanici afirmă că utilizarea preparatului tamoxifen reduce densitatea ţesutului glandei mamare şi deci a riscului de apariţie a cancerului. Mai mult, ei susţin că tamoxifenul reduce cu 63% riscului de cancer de sân la femei, deşi unii experţi atrag atenţia că utilizarea acestui medicament ar avea efecte secundare.



12