Pentru liceenii din mediul rural, drumul până la școală poate fi o mare provocare din punct de vedere financiar, având în vedere tarifele deloc neglijabile practicate de transportatori. Nu sunt puțini liceenii care lipsesc de la școală mai multe zile sau chiar abandonează studiile pentru că nu au bani să ajungă la școală. În aceste condiții, orice sprijin este binevenit. În judeţul Constanţa, sunt câteva comune unde transportul elevilor este asigurat de autoritățile locale. Una dintre aceste comune este Ghindărești, unde administrația a pus la dispoziția liceenilor microbuzul Primăriei. Este vorba despre 53 de elevi care învață la liceul din Hârșova. „În anii anteriori, copiii erau nevoiți să plătească lunar 200 de lei ca să ajungă la școală. Acum le asigurăm transportul cu microbuzul cumpărat de Primărie”, a spus primarul comunei Ghindărești, Adrian Vartolomei. El a afirmat că toate costurile adiacente, incluzând combustibilul și întreținerea microbuzului, sunt asigurate tot din bugetul local.