Transport gratuit pentru persecutaţii politic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transport gratuit pentru persecutaţii politic

Eveniment 29 Iunie 2010 / 00:00 380 accesări

Persoanele strămutate sau persecutate politic beneficiază, din nou, de gratuitate la transportul în comun. Începând de ieri, conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa eliberează noile legitimaţii de călătorie pentru aceşti beneficiari. „Am chemat beneficiarii prevederilor legale privind transportul în comun gratuit pentru persoanele strămutate şi persecutate politic cu credinţa că reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa vor semna convenţia şi ne vor plăti suma datorată pentru legitimaţiile eliberate până acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al RATC, Timur Ibram. Reamintim că CJP datorează Regiei aproximativ 3.600.000 de lei, reprezentând decontul pentru legitimaţiile gratuite de călătorie acordate persoanelor strămutate şi celor persecutate politic de regimul comunist, pentru perioada octombrie 2009 - mai 2010. „Noi eliberăm abonamentele care conferă gratuitate pentru mijloacele de transport în comun, însă costul acestora ne este decontat de CJP Constanţa. Legea prevede că instituţiile statului care oferă unor categorii sociale dreptul de a circula gratuit trebuie să suporte şi cheltuielile (în acest caz fiind vorba de Ministerul Muncii), noi neavând acest drept”, a declarat directorul RATC, Dumitru Coiciu.

560 DE LEGITIMAŢII NOI. Din păcate, începând cu octombrie 2009, RATC nu a mai primit niciun ban de la CJP pentru abonamentele eliberate. Din acest motiv, legitimaţiile gratuite au fost retrase, la începutul anului 2010, acestea fiind reintroduse la scurt timp, pentru a nu încălca drepturile beneficiarilor. De asemenea, conducerea RATC a dat în judecată CJP pentru a-şi recupera banii. În prezent, între cele două instituţii se negociază termenii unei noi convenţii cadru privind plata legitimaţiilor gratuite pentru persoanele strămutate şi persecutaţii politic. „Până la terminarea programului, s-au prezentat (ieri - n.r.) la sediul RATC pentru a-şi prelua noile legitimaţii şi a semna de primire aproximativ 560 de beneficiari, din peste 5.000. Nu avem un termen limită pentru preschimbarea abonamentelor”, a precizat Timur Ibram. Noile legitimaţii sunt valabiule începând cu 1 iulie.



12