În timpul unei acţiuni, poliţiştii de frontieră au descoperit trei persoane care transportau peşte fără a avea documente legale. Reprezentanţii Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Midia au oprit în weekend un Opel Astra, în care se aflau soţii Dumitru şi Ioana Chiriac, de 31 ani, şi respectiv 27 ani, din Sinoe. În urma controlului, s-au găsit în portbagajul maşinii 74 kg de ştiucă şi caras, pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă. Peştele, în valoare de 268 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat spre valorificare unei societăţi de profil. Celor doi soţi le-a fost întocmită lucrare penală pentru deţinere şi transport peşte fără documente legale. Un alt caz a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea, care l-au reţinut pe Sorin Pandelescu, de 43 de ani, din Grindu, pentru că avea asupra sa două ave şi câteva kilograme de peşte. Plasele, în lungime de 60 de metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unei societăţi de profil. Lui Pandelescu i s-a întocmit dosar pentru deţinere şi folosire a uneltelor de pescuit comercial de către persoane neautorizate.