Transport intern la suprapreţ în Portul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transport intern la suprapreţ în Portul Constanţa

Social 20 Octombrie 2006 / 00:00 929 accesări

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC) şi societatea constănţeană care a cîştigat licitaţia pentru asigurarea serviciului de transport călători în incinta Portului Constanţa, Grup Media Sud (GMS), au semnat contractul, iar în perioada imediat următoare, zece microbuze vor asigura deplasarea lucrătorilor portuari. Deşi licitaţia a fost susţinută la jumătatea lunii august, reprezentanţii APMC şi GMS nu s-au pus de acord cu toate detaliile contractuale. „Oferta firmei GMS conţinea două variante de traseu: prima cu transport numai în incinta Portului Constanţa Nord, situaţie în care o călătorie ar fi costat 1,5 lei şi a doua, cu trei rute cu legătură în principalele zone ale oraşului, caz în care costul unei călătorii este de 2,5 lei. Viabilă a rămas cea de-a doua ofertă, astfel că un traseu va porni din Tomis Nord, cu intrare pe la Poarta 1, iar alte două din zona Gării cu acces pe la Poarta 5 şi respectiv Poarta 6“, a declarat directorul Exploatare, Siguranţă şi Securitate Portuară din cadrul APMC, Ioan Bălan. Acesta a adăugat că în incinta portului vor fi stabilite 14 staţii, astfel încît lucrătorii operatorilor portuari să ajungă cît mai aproape de locul de muncă. Aşadar, cu toate că pe traseele GMS din municipiul Constanţa, preţul unei călătorii cu microbuzul este de 2 lei, lucrătorii portuari vor plăti cu 50 de bani mai mult pentru a ajunge la serviciu. Deşi APMC-ul are în administrare şi Portul Constanţa Sud, salariaţii agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea la Agigea nu vor beneficia de mijloace de transport în comun, contractul cu GMS fiind numai pentru zona de Nord a portului.



12