Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a declarat, într-un comunicat de presă, că, începând de astăzi, serviciul de transport public de călători va fi efectuat de către un nou transportator, care a fost desemnat câştigător la începutul lunii august. Potrivit lui Iordache, atribuirea noului contract a fost făcută în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, convocată de primar. Hotărârea Consiliului Local cuprinde „atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători în municipiul Medgidia către ofertantul desemnat câştigător - SC Servcom Adrian SRL”. „Se dorea de mai mult timp ca în Medgidia să existe un serviciu de transport în comun care să se realizeze în condiţii legale şi în mod civilizat, la standardele oraşelor mari. În urma desfăşurării licitaţiei şi a finalizării procedurii prevăzute de legislaţia în vigoare, ofertantul desemnat câştigător de către comisia de evaluare a ofertelor este SC Servcom Adrian SRL. Astfel, de mâine (n.r. astăzi) vor funcţiona noile trasee, şapte la număr, de maxi – taxi, prevăzute în caietul de sarcini”, a spus Iordache. În replică, conducerea PDL Medgidia a precizat, printr-un comunicat de presă, că aprobarea acestui contract s-a propus din cauza faptului că „iniţiatorul, primarul Marian Iordache, are nevoie de acoperire din partea acestui consiliu”. „Primarul Iordache i-a determinat pe consilierii PSD şi PNL să îi dea „plapuma” necesară acoperirii jafului. Opinia noastră este că această comisie de licitaţie pentru transport public şi Iordache au săvârşit infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prin faptul că au încălcat normele europene şi româneşti privind publicitatea”, se arată în comunicatul PDL. Pe de altă parte, Marian Iordache a spus că cei de la PDL sunt într-o gravă eroare, deoarece licitaţiile şi anunţurile pentru organizarea licitaţiilor s-au desfăşurat cât se poate de legal. „Vechea firmă, agreată de PDL şi care a avut contract până pe 30 august, nu s-a prezentat la licitaţie. Nu este niciun abuz din partea nimănui. Cei de la PDL citesc nişte legi, dar le citesc prost şi le interpretează cum vor ei”, a spus Iordache. Pe de altă parte, consilierul local social democrat Luminiţa Vlădescu a declarat că PSD a votat atribuirea serviciului public de transport de călători către noua firmă deoarece a constatat că licitaţiile s-au desfăşurat corect. „Nu facem opoziţie de dragul opoziţiei. Când am avut de obiectat, am făcut-o, dar acum nu avem ce reproşa. Ba, din contră. Firma care a deţinut drepturile până acum oferea condiţii mizere de transport”, a spus Vlădescu.