Transportatorii de energie şi gaze, intră sub comanda Guvernului?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
România va exporta gaze prin Ungaria

Transportatorii de energie şi gaze, intră sub comanda Guvernului?

Eveniment 16 Mai 2011 / 00:00 500 accesări

Sub umbrela manierei \"transparente şi nediscriminatorie\", Guvernul vrea să ia în subordine cele două companii de stat, Transgaz Mediaş (TGN), respectiv Transelectrica (TEL). CE doreşte ca Transelectrica şi Transgaz să fie controlate de o altă autoritate decât cea care deţine pachetele majoritare de acţiuni la producătorii de gaze şi electricitate. \"Discuţiile dintre CE şi Guvern au fost ca transportatorii de energie şi gaze să fie trecuţi sub o altă autoritate decât cea sub care se află producătorii. Adică, Transelectrica şi Transgaz trebuie să fie controlaţi de o altă entitate decât Ministerul Economiei, care în prezent deţine pachetele majoritare de acţiuni şi la aceste două societăţi, şi la producători. O propunere a Ministerului Economiei a fost ca Transelectrica şi Transgaz să fie trecute în subordinea Guvernului\", au adăugat sursele. Memorandumul precizează că Executivul trebuie să se asigure, până în luna iunie, că autoritatea de reglementare în domeniul energetic, ANRE, va fi \"puternic\" indepedentă şi va dispune de mijloacele adecvate pentru a funcţiona. CE şi-a exprimat, anul trecut, îngrijorarea în privinţa independenţei ANRE, din cauza măsurilor legislative ale Executivului din 2009.

• EXPORT DE GAZE PRIN UNGARIA • Guvernul s-a angajat că va lua toate măsurile pentru ca România să poată exporta gaze prin Ungaria până la sfârşitul anului 2012, se arată în memorandumul de înţelegere convenit de Executiv cu CE. Guvernul va trebui \"să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a se asigura că fluxul bidirecţional de gaze la graniţa cu Ungaria este stabilit până la sfârşitul anului 2012\", se arată în memorandum. Sistemul naţional de gaze este conectat cu cel ungar prin conducta Arad-Szeged, pusă în funcţiune în octombrie 2010. Prin acest gazoduct România poate acum doar să importe gaze, însă în urma unor investiţii va fi posibil şi exportul. \"Tehnic, fluxul de gaz poate fi inversat până în 2012, astfel încât să exportăm gaze, nu doar să importăm. Termenul din memorandumul cu CE a fost negociat, nu a fost impus\", au declarat surse din Ministerul Economiei.

Taguri articol


12