Transportatorii rutieri se pregătesc de proteste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transportatorii rutieri se pregătesc de proteste

Social 08 Ianuarie 2009 / 00:00 594 accesări

În România, politica fără scandal ar fi ca nunta fără lăutari, aşa că nici nu am intrat bine în 2009, că transportatorii ameninţă deja cu declanşarea protestelor. Nemulţumiţi că noul an le-a adus o majorare cu 13% a tarifelor prestate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), decizie aprobată încă de pe vremea fostului ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, transporatorii îi sar acum în cap lui Radu Berceanu. „Ministerul Transporturilor, în plină criză financiară, loveşte din nou mişeleşte transportatorul rutier roman. ARR şi-a pregătit din timp fondurile necesare pentru depăşirea crizei pe spinarea transportatorului român şi asta în contextul în care, din 24.000 firme cu profil de activitate transport, în 2008 erau licenţiate doar 12.000, dar numai jumătate mai operau efectiv”, a declarat preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu. Acesta susţine că, deşi activitatea ARR s-a diminuat în ultimii doi ani, transporturile rutiere sînt taxate cu sume tot mai mari. Astfel, tariful pentru eliberarea certificatului de transport în cont propriu, de marfă sau persoane valabil cinci ani a urcat de la 313 lei la 353 lei, iar eliberarea copiei conforme a licenţei va costa 260 lei, faţă de 230 lei. Totodată, la eliberarea licenţei pentru activităţile desfăşurate în autogară valabilă cinci ani, solicitantul va plăti cu 416 lei mai mult, adică 3.546 lei, iar avizarea programelor pentru şcolile de conducători auto va costa 82 lei pe categorie sau subcategorie, în loc de 73 de lei. În aceste condiţii, FORT a înaintat plîngere prealabilă împotriva acestei măsuri noului ministru al Transporturilor, dar sînt pregătiţi să treacă şi la mişcări de strradă. “În cazul în care nu vom primi răspuns favorabil, vom iniţia, ca şi anul trecut, proteste şi vom acţiona Ministerul Transporturilor în instanţă”, a mai afirmat Hagiu.



12