Transportatorii solicită Autorităţii Naţionale a Vămilor din România (ANV) să ia măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare a tuturor autovehiculelor de transport marfă care intră în ţară, ca urmare a aplicării procedurii de scanare. \"Începând cu luna mai, datorită aplicării procedurii de scanare a tuturor autovehiculelor de transport marfă care intră pe teritoriul României, fără aplicarea unui sistem de management al riscului, s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a timpilor de aşteptare la punctele de trecere a frontierelor României cu Ucraina şi Moldova. Decizia introducerii scanării tuturor vehiculelor fără alocarea resurselor necesare - scanere, personal, a condus la creşterea uriaşă a timpilor de aşteptare la trecerea frontierelor României de până la 3 zile\", potrivit reprezentanţilor transportatorilor. Aceştia consideră că o informare prealabilă a operatorilor de transport cu privire la scanarea tuturor vehiculelor (chiar şi goale) şi a posibilităţii creşterii timpului de trecere a frontierei ar fi putut fi benefică, prin reducerea traficului în aceste puncte de frontieră. \"Scanarea autovehiculelor ar trebui să reducă timpul necesar controalelor operatorilor vamali şi nu să ducă la creşterea acestuia. La trecerea frontierei cu Republica Moldova, autovehiculele sunt scanate de două ori, autorităţile din Moldova le scanează la ieşire, iar în România sunt scanate la intrare\", au explicat reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România. Ei solicită ANV din România să ia, de urgenţă, măsurile necesare în vederea fluidizării traficului, reducerea timpilor de aşteptare la frontiere şi, de asemenea, să includă în cadrul procedurilor vamale dispoziţia ca la scanarea autovehiculelor şoferii să nu fie prezenţi la bordul autovehiculelor, cunoscut fiind că expunerea repetată a organismului uman la raze x poate afecta grav sănătatea.