11 transportoare amfibii blindate Piranha, care ar putea spori gradul de siguranţă a trupelor româneşti din teatrele de operaţiuni externe sînt blocate în ţară, de Ministerul Apărării Naţionale, din cauza procedurilor tehnice, în condiţiile în care în Afganistan nu au ajuns decît şase transportoare, în septembrie 2008. Potrivit unui document care conţine o sinteză a programului „Piranha”, pînă în prezent, MApN a primit de la firma elveţiană Mowag 17 transportoare din totalul de 31, pentru care s-a semnat un contract de furnizare în anul 2006. Procedura de atribuire a contractului a fost licitaţie deschisă, iar preţul unui transportor se situează între 1,5 şi 2 milioane de euro.
Conform graficului de livrări, din cele 17 transportoare, primele 10 au ajuns în ţară abia în 2008, în condiţiile în care livrarea era prevăzută iniţial pentru anul 2007. Celelalte şapte au ajuns în România tot în 2008, în luna octombrie, fără a se depăşi termenul de livrare. Potrivit MApN, la sfîrşitul lunii august 2008, după parcurgerea etapei de instruire a personalului, şase transportoare Piranha din primul lot de zece au fost dislocate în teatrul de operaţii din Afganistan. Pe timpul testării şi evaluării operaţionale a acestora au apărut o serie de probleme tehnice cum ar fi blocări funcţionale ale sistemului de armament, echipat cu mitralieră calibrul 12,7 mm standard NATO, probleme la software-ul sistemului de armament, defectarea unor piese din componenţa mitralierelor calibru 12.7 mm sau defectarea cîtorva monitoare de la mecanicul conductor. Ministerul Apărării Naţionale susţine, însă, că aceste probleme au fost remediate încă din luna noiembrie a anului trecut, de o echipă de tehnicieni din cadrul Mowag, Elbit România şi Interactive SRL din Bucureşti. „După remedierea problemelor, militarii români au început să execute misiuni cu aceste transportoare încă din noiembrie anul trecut. Deja au fost parcurşi 12.000 de km”, se arată în documentul MApN. În aceeaşi perioadă au fost instalate unele echipamente suplimentare pe transportoare, pentru creşterea protecţiei, precum şi pentru îmbunătăţirea capabilităţilor sistemului de comunicaţii: dispozitive de bruiaj IED comandate prin radio ECM, sisteme de comunicaţii ISAF Force Tracker System - IFTS şi staţii radio AN/PRC 117 F pentru comunicaţii satelitare. Conform MApN, celelalte patru transportoare Piranha, din primul lot de zece livrat în anul 2008 de elveţieni, au ajuns, după parcurgerea etapelor procedurii de acceptanţă, la unitatea din Craiova. Din luna octombrie a anului 2008, cînd au ajuns în ţară şi celelalte şapte transportoare, MApN se află în aceeaşi fază a procedurii de recepţie, astfel încît transportoarele nu pot fi utilizate, deocamdată, în misiuni. Celelalte 14 transportoare amfibii din totalul de 31 ar urma să ajungă în ţară pînă în anul 2010, după cum urmează: şapte în luna octombrie a anului 2009 şi ultimul lot, de şapte bucăţi, în luna septembrie a anului 2010.
De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale anunţă că va relua, în anul 2009, procedurile de achiziţionare a Kit-urilor de protecţie balistică şi antimină destinate transportoarelor dislocate în Afganistan. Aceste echipamente, care urmează să fie achiziţionate la solicitarea expresă a Statului Major al Forţelor Terestre, ar trebui să ridice nivelul iniţial de protecţie pentru acest tip de transportoare. MApN spune că banii necesari derulării acestui proiect sînt prevăzuţi în Planul anual al achiziţiilor pubice al ministerului, pe anul 2009.