Transportul de ţiţei din România, în scădere cu o treime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transportul de ţiţei din România, în scădere cu o treime

Justiție 24 Noiembrie 2009 / 00:00 355 accesări

Transportul de ţiţei din România a scăzut cu 30% în primele 10 luni din 2009, la 7,55 mil. tone, faţă de aceeaşi perioadă din 2008,din cauză că rafinăriile au importat cantităţi mai mici de ţiţei, Conpet estimând că scăderea de 30% se va păstra la nivelul întregului an 2009,iar în 2010 va fi de 10%. \"În primele zece luni ale acestui an, Conpet a transportat 7.558.956 tone ţiţei, cu 30% mai puţin faţă de cantitatea de ţiţei transportată în aceeaşi perioadă a lui 2008, de 10.752.653 tone. Diferenţa se datorează crizei economice. Rafinăriile au produs mai puţin, şi-au redus importurile de ţiţei, iar Conpet transportă implicit mai puţin ţiţei\", a declarat directorul de operare al companiei, Nicolae Dobromir. Acesta estimează că, şi la nivelul lui 2009, cantitatea de ţiţei transportată de Conpet va fi în scădere cu cel mult 30% faţă de anul 2008, la fel ca în primele zece luni. Iar pentru anul viitor, ar putea fi vorba de o scădere cu 10% a ţiţeiului transportat. \"Pentru 2010, estimăm o scădere cu cel mult 10% a cantităţii de ţiţei transportată, faţă de acest an. Contractele pentru anul viitor nu au fost încă semnate, însă am avut deja discuţii cu toţi clienţii noştri tradiţionali, Petrom, Rompetrol, LukOil şi Steaua Română din Câmpina, care nu au un plan de marketing în totalitate\", a precizat directorul de operare al Conpet. La rândul său, directorul general al Conpet, Claudiu Coleşiu, a declarat că aşteaptă repornirea rafinăriei RAFO Oneşti, estimată pentru toamna lui 2010. \"Dacă RAFO ar reporni anul viitor, ar fi o mare gură de oxigen pentru noi\", consideră Coleşiu. De asemenea, reprezentanţii Conpet spun că veniturile companiei nu vor scădea în aceeaşi proporţie, datorită structurii de transport. \"În primele zece luni, veniturile au scăzut cu numai 1% faţă de perioada similară a anului trecut. Asta pentru că în acest an nu am perceput aceleaşi tarife tuturor, în funcţie de lungimea de conductă pe care s-a transportat ţiţeiul, dar şi datorită creşterii tarifului de transport faţă de 2008\", au spus reprezentanţii Conpet. Compania Conpet are circa 2.150 de salariaţi. Conpet SA este operatorul sistemului naţional de transport ţiţei şi derivate prin conducte, prestând servicii de transport pentru clienţii săi, rafinăriile româneşti: Petrom (membru OMV), Rompetrol Rafinare, Petrotel – Lukoil România, Rafo Oneşti şi Steaua Română (în prezent, rafinăriile Rafo Oneşti şi Steaua Română Câmpina se află în proces de retehnologizare). Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei.



12