Transportul în comun, răpus de birocraţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Parcursul misterios al copiei cuponului de pensie. Tone de hârtie risipite la Constanţa

Transportul în comun, răpus de birocraţie

Eveniment 13 Martie 2013 / 00:00 860 accesări

Pentru Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa, ultimii ani au fost negri din punct de vedere financiar, ca urmare a faptului că, începând cu 2009, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa nu a mai putut deconta valoarea legitimaţiilor de călătorie eliberate gratuit persoanelor strămutate şi celor deportate politic. Mai exact, potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele strămutate şi cele deportate politic beneficiază de anumite gratuităţi, printre care se numără şi transportul în comun. Aceeaşi lege arată şi că legitimaţiile sunt eliberate de regiile de transport în comun, iar costul acestora este decontat de Ministerul Muncii, prin casele judeţene de pensii. Din păcate, în loc să respecte prevederile legale, fosta guvernare portocalie a impus semnarea unei convenţii cadru care a dus la îngreunarea procesului de acordare a legitimaţiilor (prin creşterea numărului de documente prezentate), împovărând inutil atât angajaţii RATC cât şi beneficiarii prevederilor legale. Pentru că lipsa banilor afectează activitatea Regiei, noua conducere a decis să facă un compromis şi să accepte toate cerinţele impuse în convenţia cadru realizată de fosta conducere portocalie a Casei Naţionale de Pensii. „Dacă nu am fi făcut această concesie, atunci ar fi trebuit să ne adresăm în instanţă pentru a recupera banii pentru fiecare legitimaţie emisă, iar situaţia s-ar fi prelungit la nesfârşit. Având în vedere procesele cu CJP pe care le-am câştigat deja, nu ne îndoim de faptul că am avea câştig de cauză, dar durează prea mult să ne recuperăm banii. Nu putem permite acest lucru, pentru că lipsa fondurilor ne afectează activitatea”, a declarat directorul general al RATC, Ovidiu Tănase.

COPIE DUPĂ CUPONUL DE PENSIE Prin urmare, începând cu 18 martie, persoanele strămutate şi cele deportate politic (aproape 4.800 în municipiul Constanţa, potrivit conducerii RATC) îşi vor putea viza legitimaţiile gratuite numai dacă aduc, pe lângă buletinul sau cartea de identitate, legitimaţia de tip RATC şi cuponul de pensie pentru luna anterioară şi o copie după acest cupon. Copiile vor rămâne la angajaţii RATC, care le vor înainta apoi CJP, făcând astfel dovada că beneficiarii legitimaţiilor sunt în viaţă. „Este absurd să ni se ceară nouă copii după cupoanele de pensii, în condiţiile în care acestea sunt eliberate de CJP, care poate verifica dacă beneficiarii legitimaţiilor sunt în viaţă sau nu”, a mai spus directorul Tănase. El a adăugat că, în prezent, datoria CJP către RATC se ridică la 13.000.000 lei şi reprezintă contravaloarea legitimaţiilor pe 2011, 2012 şi o restanţă din 2010. Pentru a-şi putea recupera banii, conducerea Regiei a apelat la instanţă, până în prezent câştigând procesele intentate pentru anul 2009 şi, parţial, 2010. Pe lângă acţiunile în instanţă, conducerea Regiei poartă negocieri şi cu CNP, privind modificarea convenţiei cadru, pentru a uşura procesul de eliberare a legitimaţiilor.



12