Mai mulți clienți Libra Bank au fost anunțati prin mesaj ca li se vor bloca conturile pentru că au suspiciuni că s-au făcut tranzacții frauduloase din Brazilia, potrivit antena3.ro.Un client care are firmă a fost informat ca i se va emite alt card, care îl va înlocui pe cel de acum. Reacția ...
Tranzacţii în valoare de 1,16 milioane lei (245.084 euro) au fost realizate luni, în primele 25 de minute de la deschiderea Bursei de la Bucureşti, pe o piaţă în creştere pe majoritatea indicilor. Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o apreciere de ...
România a fost anul trecut ţinta mai multor atacuri cibernetice de amploare venite din spaţiul estic, într-unul dintre cazuri specialiştii români reuşind să identifice un virus informatic cu ajutorul tehnologiei bazate pe inteligenţa artificială, au declarat reprezentanţi ai SRI. Potrivit ...
În primele 19 zile din februarie, media cotației Robor la trei luni a fost de 3,12%, iar a Robor la șase luni - de 3,32%. Media tranzacțiilor efective a fost de 3,39% și, dacă s-ar folosi acest indicator, ratele la credite ar urca, pentru luna în curs, a declarat marți purtătorul de cuvânt al ...
Numărul imobilelor vândute în ianuarie 2019 la nivelul întregii ţării a fost de 30.733, cu 5.457 mai puţine faţă de ultima lună din 2018, conform datelor publicate miercuri de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are în analiză, în cadrul operaţiunii Iceberg, 487 contribuabili mari şi mijlocii cu riscuri estimate. În funcţie de concretizarea riscurilor se va dispune efectuarea inspecţiilor fiscale sau nu, a declarat, miercuri, vicepreşedinte Fiscului ...
Valoarea tranzacţiilor în piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în perioada 4 - 8 februarie, o creştere de aproape 38% faţă de săptămâna precedentă, în timp ce în sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) avansul a fost de 17,4%, potrivit ...
Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a majorat, de la 143,21 miliarde lei în ultima săptămână din 2018, la 150,11 miliarde de lei în prezent, potrivit datelor publicate pe site-ul BVB. În săptămâna 31 decembrie 2018 - 4 ...
Bursa de la Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de joi, prima din 2019, iar la 30 de minute de la start, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, creştea cu 1,17%. Valoarea totală a schimburilor realizate după primele 30 de minute se situa la 1,136 milioane lei (243.526 ...
Scăderea bruscă a acțiunilor la Bursa de Valori București cu până la 20% este investigată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, susțin surse oficiale. Sunt investigate pierderile de peste 3 miliarde de euro. Experții vor să afle dacă și cine a avut informații preferențiale și a ...
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni în segmentul principal al pieţei de capital a scăzut cu 8,5%, în ultima săptămână, până la 190,72 milioane lei, comparativ cu săptămâna precedentă în care tranzacţiile s-au realizat în doar patru zile, conform datelor statistice ...
Valoarea tranzacţiilor din imobiliarele românești a depăşit patru miliarde euro în ultimii cinci ani, cei mai activi cumpărători fiind investitorii sud-africani, cu o cotă de piaţă de 28%, urmaţi de greci (14%), francezi (10%) şi români (7%). În intervalul analizat, piaţa locală a ...
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat luni transmiterea unei scrisori către Bursa de Valori din București (BVB), prin care-și exprimă intenția de a reduce, după înființarea unei Contrapărți Centrale locale, a comisionului aplicat la valoarea tranzacțiilor cu instrumente ...
Banca Transilvania (BT), Transgaz şi OMV Petrom au fost cele mai tranzacţionate acţiuni în noiembrie, la Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB), unde rulajul total pe segmentul principal a depăşit uşor 863 milioane lei, potrivit statisticilor publicate pe site-ul BVB. Cu titlurile BT au fost realizate ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) încearcă, împreună cu Bursa de Valori din București (BVB), să renunțe la o parte din comisionul pe tranzacții, pentru a crește atractivitatea investițiilor, spune oficialul ASF Ovidiu Wlassopol - „BVB trebuie să se upgradeze la nivelul de piaţă ...
Operatorul de plăți PayU estimează că valoarea tranzacțiilor realizate de Black Friday a sărit de un miliard de lei. Numărul cumpărăturilor realizate online a urcat cu 60%, în timp ce, ca valoarea, avansul a fost de 40%. Șef de trib a fost, cum era de așteptat, eMAG, care a asigurat aproape jumătate ...