Tranzacţiile demnitarilor români ar putea fi urmărite pe întreg teritoriul UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tranzacţiile demnitarilor români ar putea fi urmărite pe întreg teritoriul UE

Politică 26 Ianuarie 2008 / 00:00 514 accesări

Transparency International (TI) România a prezentat, vineri, rezultatele proiectului realizat împreună cu Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor referitor la elaborarea legislaţiei interne în vederea aplicării Directivei a treia a Uniunii Europene cu privire la spălarea banilor. Directorul TI Romania, Victor Alistar, a explicat că principalul obiectiv al acestui demers comun este crearea unor mecanisme de monitorizare a persoanelor expuse politic. El a explicat că sintagma “persoane expuse politic” se referă „atît la persoane din sistemele naţionale, cît şi de la nivelul administraţiei europene”. Potrivit proiectului, tranzacţiile făcute de miniştrii, parlamentarii, secretarii de stat şi şefii de instituţii de stat din România vor putea fi urmărite pe întreg teritoriul Uniunii Europene începînd cel mai tîrziu de anul viitor. Proiectul are ca scop un mai bun control al posibilelor fapte de spălare a banilor, corupţie şi evaziune fiscală şi este o transpunere în legislaţia românească a unei directive europene în acest sens. Potrivit Transparency International, într-o primă fază, proiectul stabileşte categoriile de Persoane Expuse Politic (PEP) la posibile fapte de corupţie, spălare de bani şi evaziune fiscală. Astfel, PEP sînt şefii de stat, parlamentarii, comisarii europeni, membrii Executivului - miniştri, secretari sau subsecretari de stat - consilierii prezidenţiali şi de stat, judecătorii de la instanţele superioare şi procurorii de la Parchetele de pe lîngă acestea, membrii Curţii de Conturi, membrii Consiluilui de Administraţie al Băncii Centrale, ambasadorii, însărcinaţii cu afaceri, mareşalii, amiralii şi generalii, şefii autorităţilor publice, membrii consiliilor de administraţie şi consiliilor de supraveghere ale regiilor autonome şi companiilor naţionale şi toate persoanele ce ocupă funcţii asimilate acestora, dar şi soţii, copiii, părinţii sau \"asociaţii apropiaţi\" ai acestora. Conform directivei europene ce urmează a fi transpusă în legislaţia românească, o listă conţinînd datele tuturor persoanelor din România cu statut de PEP va fi transmisă instituţiilor similare Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din toate ţările UE, care vor verifica tranzacţiile efectuate de acestea. “Pe principiul reciprocităţii, şi autorităţile române vor primi de la celelalte 26 de state membre liste similare pentru a putea supraveghea atent tranzacţiile demnitarilor din respectivele ţări care sînt derulate pe teritoriul României”, mai explică directorul TI. În sistemul integrat de control instituit de directiva europeană, un loc important îl ocupă băncile, companiile de consultanţă, de avocatură, notarii sau chiar cazinourile, care primesc atribuţii noi.



12