Valoarea operaţiunilor derulate săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 198,71 milioane lei, tranzacţiile cu acţiuni cumulând 183,86 milioane lei, cu 29,58% mai mult decât în săptămâna precedentă, conform unei analize Puls Capital. Cele mai importante schimburi s-au realizat cu titlurile Fondului Proprietatea (99,54 milioane lei), SIF Oltenia (16,34 milioane lei), SIF Transilvania (11,77 milioane lei), SIF Moldova (10,49 milioane lei) şi Banca Transilvania (10,35 milioane lei). „În acelaşi timp, tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 13,39 milionae lei, cele cu obligaţiuni 590.000 lei, iar cele cu futures (achiziţii cu livrare în viitor - n.r.) - 40.000 lei. În piaţa de deal-uri, schimburile făcute au însumat 112,69 milioane lei”, potrivit Plus Capital. Totuşi, indicii bursieri au înregistrat evoluţii negative, cuprinse între minus 1,69% (BET, indicele principal al BVB) şi minus 2,55% (BET-NG, companii din sectorul energetic). Săptămâna trecută, 18 titluri au avut evoluţii pozitive, şase au avut evoluţii stabile, iar 50 au scăzut. Cele mai mari creşteri le-au înregistrat titlurile Prodplast (38,35%), COMCM Constanţa (36,83%) şi Casa de Bucovina Club de Munte (8,30%). De cealaltă parte, cea mai mare scădere au avut-o titlurile Siret (15,38%), NEPI (9,68%) şi Altur (7,91%).