OBIECTIVE TURISTICE Monumentele istorice, grădinile zoologice, Delfinariul, mănăstirile, lacurile şi pădurile renumite şi declarate arii protejate din Dobrogea şi Dobrich (Bulgaria) vor fi incluse în trasee turistice pe care le vor promova Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi Grădina Zoologică Dobrich, prin proiectul transfrontalier pe care îl derulează împreună. După ce au pus la punct infrastructura şi au făcut achiziţiile, cele două părţi implicate în proiectul POFTIC s-au gândit cum ar putea atrage turiştii să viziteze cele două obiective. Prin urmare, au stabilit mai multe rute turistice pentru diferite categorii de vizitatori. Au fost luate în calcul traseele în funcţie de interesul pe care îl manifestă fiecare categorie de vârstă pentru diferite obiective, de la copii, până la pensionari. Pentru a face totul mai atractiv, partea română a stabilit de comun acord cu Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi cu agenţiile de turism o rută pentru copii, una ecologică pentru adolescenţi şi studenţi, una pentru adulţi, de relaxare, în care a fost inclusă şi Delta Dunării, o rută istorică cu muzee şi zonele istorice ale celor două localităţi şi una religioasă destinată în special celor trecuţi de a doua tinereţe.
BENEFICII Evident că în toate traseele sunt menţionate cele două obiective turistice - CMSN Constanţa şi Grădina Zoologică Dobrich. „Traseele au fost gândite în aşa fel încât atunci când turistul vine la noi ca să vadă delfinii şi animalele din Microrezervaţie să afle că poate vedea şi ursul de la zoo Dobrich. Beneficiul nostru direct e că avem mai mulţi vizitatori, iar cel indirect e că oamenii află că aceste obiective pot şi merită să fie vizitate. Totodată, au parte şi de alte modalităţi de petrecere a timpului liber“, a declarat directorul CMSN, Adrian Bîlbă. El a adăugat că strategia CMSN de a emite vouchere cu reducere de 25% turiştilor care ajung la mare prin agenţiile de turism a dat roade şi că a crescut numărul de turişti care au trecut pragul Delfinariului.
Preţurile biletelor de la CMSN intră la apă
Odată cu încheierea sezonului estival şi preţul biletelor de intrare la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa se va modifica. De la 1 octombrie, adulţii care doresc să viziteze secţiile Complexului vor plăti pentru un bilet 25 de lei şi copiii - 12 lei. La fel ca în perioada verii, elevii care vin să viziteze CMSN în grupuri organizate vor beneficia de reducere de 50%, astfel că, pentru ei, biletul va ajunge la şase lei. Reducere, dar de 25%, vor avea şi turiştii care ajung la Constanţa prin intermediul agenţiilor de turism.