Tratamente gratuite pentru victimele din „Colectiv“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tratamente gratuite pentru victimele din „Colectiv“

Sănătate 18 Noiembrie 2015 / 17:54 657 accesări

Arsura, o traumă imensă pentru orice pacient grav afectat de ea, reprezintă unul dintre cele mai teribile accidente prin care poate trece un om. Dovadă stă numărul mare de decese care au urmat incendiului din clubul „Colectiv“, dar și de persoane care sunt încă spitalizate în stare gravă. Este misiunea, deloc ușoară, a chirurgilor și a medicilor specializați în tratarea arsurilor să le redea pacienților starea de sănătate, potrivit unui comunicat al Dr. Leventer Centre, centru de excelență dedicat afecțiunilor dermatologice. ”Când vorbim de răni întinse și adânci, cum sunt cele de arsură gravă, atunci ne așteptăm la cicatrizare vicioasă. După ce depășesc evenimentul unui accident sau al unei operații, pacienții devin foarte preocupați de aspectul cicatrizării. Uneori, până și cicatricile minuscule produc îngrijorare și chiar depresie. S-a constatat, însă,că pacienții cu răni grave, vitale sunt mai toleranți la aspectul cicatrizării, pentru că au trecut printr-un rău mai mare”, explică medicul dermatolog Mihaela Leventer impactul pe care îl au cicatricile asupra pacienților. Studii recente susțin că utilizarea ultrasunetelor grăbește închiderea unor cicatrici care nu au capacitate de închidere spontană. Și terapiile cu cortizon special pot accelera refacerea pielii afectate de cicatrici. Centrul privat oferă gratuit tuturor pacienților implicați în dramaticul incendiu din clubul „Colectiv“ tratamentul pentru cicatrice cu laserul CO2. Aceștia se pot programa la numărul de telefon 0722.363.577 de îndată ce medicii care i-au ținut sub observație le recomandă acest tip de intervenții.

Taguri articol


12