Tratamente noi pentru poliartrita reumatoidă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tratamente noi pentru poliartrita reumatoidă

Social 24 Ianuarie 2009 / 00:00 2751 accesări

Un nou medicament pentru poliartrita reumatoidă fabricat de compania Roche, a fost aprobat în Europa. Medicamentul este primul dintr-o nouă clasă terapeutică, Roche devenind astfel partener principal în reumatologie. Produsul RoActemra (tocilizumab) este destinat tratamentului pacienţilor cu poliartrită reumatoidă, forma moderată, dar şi severă. Specialiştii spun că mulţi dintre pacienţii care suferă de poliartrită reumatoidă nu răspund la tratamentele standard şi doar cîţiva înregistrează o remisiune de durată a bolii, scopul final al tratamentului în poliartrită reumatoidă. Aprobarea acestei noi molecule oferă o speranţă în plus pacienţilor care suferă de această boală gravă. „Firma va pune cît mai repede la dispoziţia pacienţilor această nouă opţiune terapeutică. În România, specialiştii estimează că 1% din populaţie suferă de poliartrită reumatoidă”, a declarat Dan Zamonea, director general al Roche România. Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie severă care afectează articulaţiile şi ţesuturile din jurul acestora, fiind asociată cu dureri intense şi deformarea iremediabilă a articulaţiilor. Boala evoluează ireversibil către invaliditate permanentă. Poliartrită reumatoidă afectează peste 21 de milioane de persoane în întreaga lume, dintre care 3 milioane doar în Europa. Afecţiunea este de două ori mai des întîlnită la femei decît la bărbaţi şi poate scurta durata vieţii pacienţilor cu trei pînă la şapte ani. Circa 70% dintre pacienţii cu poliartrită reumatoidă prezintă semne de afectare permanentă a articulaţiilor în doi ani de la diagnosticare. Poliartrita reumatoidă are consecinţe grave atît asupra stării de sănătate fizică a celor afectaţi, cît şi un impact negativ asupra calităţii vieţii pacienţilor. După 10 ani de la momentul diagnosticului, mai puţin de 50% dintre pacienţii cu poliartrită reumatoidă îşi mai pot continua activităţile zilnice obişnuite.



Ştiri recomandate

12