Tratamentele inumane din instituțiile de protecție socială, în imagini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lagăre sau instituții de protecție socială?

Tratamentele inumane din instituțiile de protecție socială, în imagini

Eveniment 17 Iunie 2015 / 00:00 372 accesări

În România sunt 25.000 de copii și adulți care trăiesc închiși în instituțiile statului. Doar în perioada 2011 - 2014 au murit în „grija” statului 1.462 de copii și adulți cu dizabilități, iar aceasta în doar jumătate din ţară, potrivit unui raport al organizației neguvernamentale Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Statistica este una îngrijorătoare, așa că reprezentanții CRJ au inițiat proiectul ”Lagărele de lângă tine”, prin care oamenii pot descoperi o lume ascunsă, în care drepturile omului există doar pe hârtie. În cadrul proiectului, de astăzi și până pe 20 iunie, în Piața Ovidiu din Constanța va fi montată o instalație foto cu peste 120 de fotografii realizate de fotodocumentariștii Odeta Catană și Dan Ava, dar și de către cei care își petrec cei mai frumoși ani în condiții inumane. „Oameni care poate că niciodată n-au cunoscut bucuria unui zâmbet sau liniștea unei mângâieri. Radiografia dezarmantă a unei societăți lipsite de compasiune și de respect. Asta am descoperit noi lucrând la acest proiect. Iar ceea ce am încercat să facem a fost să ajutăm ca imaginile și textul să spună povestea lor tristă”, a spus autorul instalației foto, arhitectul Adrian Soare. „Lagărele de lângă tine” este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Expoziția poate fi vizitată între orele 10.00 și 22.00.

Taguri articol


12