Tratamentele pentru bolile cronice, în farmaciile de cartier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tratamentele pentru bolile cronice, în farmaciile de cartier

Social 30 Decembrie 2008 / 00:00 563 accesări

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa şi-a propus să aducă o serie de modificări la legislaţia în vigoare, toate în beneficiul asiguraţilor. Mai exact, preşedintele/director al CJAS, dr. Liviu Mocanu, a declarat că are în plan aplicarea principiului teritorizării, adică bolnavii îşi vor putea procura medicamentele necesare tratării unei afecţiuni de la farmacia din cartierul de unde locuiesc. „Pentru ce să străbată omul tot oraşul, dacă are farmacia lîngă locuinţă? Aşa că vrem să-i ajutăm, să venim cu o iniţiativă legislativă care să permită eliberarea medicamentelor pentru bolile cronice la cît mai multe farmacii. Astfel vom bloca o direcţionare forţată a bolnavilor către anumite farmacii”, a explicat dr. Mocanu. În Constanţa, sînt în evidenţele medicilor peste o sută de pacienţi cu hepatite şi ciroze, afecţiuni care necesită un anumit tip de tratament care, în momentul de faţă, se întîlneşte doar în anumite unităţi farmaceutice. Acestor pacienţi li se adaugă alte cîteva sute de bolnavi care au alte afecţiuni cronice. Dacă iniţiativa preşedintelui/director al CJAS Constanţa va fi luată în calcul şi introdusă în lege, bolnavii nu vor mai fi nevoiţi să străbată kilometri pentru procurarea tratamentelor.



12