Tratamentul cu metadonă, greu accesibil în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tratamentul cu metadonă, greu accesibil în România

Justiție 28 Iunie 2006 / 00:00 2218 accesări

Consumul de droguri reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea românească, în condiţiile în care, potrivit specialiştilor, dependenţa de droguri cauzează abandonul şcolar, rata mare de neangajare sau implicarea în acte ilegale. În ciuda acestor riscuri, la ora actuală, în România nu există decît trei centre unde consumatorii, în special cei de heroină, pot fi trataţi cu ajutorul unui alt drog, metadona, în condiţiile în care reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) consideră că aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de tratament pentru dependenţă. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Reţelei Române de Reducere a Riscurilor Asociate Consumului de Droguri Injectabile (RHRN) şi ai Asociaţiei Române Anti- SIDA au cerut Guvernului României o implicare concretă pentru ajutorarea dependenţilor şi deschiderea mai multor instituţii în care tinerii, care reprezintă segmentul cel mai afectat de acest viciu, să poată fi trataţi corespunzător. Un alt aspect asupra căruia membrii celor două asociaţii au mai atras atenţia este şi birocraţia exgerată prin care trebuie să treacă un consumator pentru a putea fi inclus în programul de reabilitare cu metadonă. Astfel, pentru a putea intra într-un astfel de centru, dependentul trebuie să fi urmat în prealabil alte două tratamente de dezintoxicare, după ce a consumat droguri timp de cel puţin trei ani. Acolo însă, potrivit reprezentanţilor ARAS şi RHRN, consumatorii vor avea de suportat, pe lîngă problemele proprii de sănătate, şi reticenţa personalului angajat, programul de lucru scurt şi paturile insuficiente. Pentru a implementa tratamentul alternativ cu metadonă şi în ţara noastră, reprezentanţii ARAS, alături de Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală, au început deja demersurile pentru a pune pe picioare o clinică de dezintoxicare. Dacă tratamentul nu este administrat cum trebuie, există şi riscul ca cei care intră în acest program să ajungă la o dublă dependenţă, atît de heroină, cît şi de metadonă.

Taguri articol


12