După luni bune de blocaj, preşedinţia suedeză a UE are nesperata şansă de a anunţa că Tratatul de la Lisabona, care a fost ratificat de toate cele 27 de state membre, va intra în vigoare la 1 decembrie. “Sunt foarte bucuros că preşedintele Klaus a semnat azi tratatul. Semnătura sa pune capăt unei prea lungi perioade în care atenţia a fost pe aspectele instituţionale în UE. Deschide calea către o Uniune mai democratică, mai transparentă şi mai eficientă. După o lungă călătorie, Tratatul de la Lisabona şi-a atins scopul. Cu semnătura preşedintelui ceh, toate statele membre ale UE au ratificat textul. Tratatul intră în vigoare la 1 decembrie şi acum trebuie stabilite detaliile”, a afirmat premierul suedez Fredrik Reinfeldt. Acesta a adăugat că va începe consultările pentru desemnarea celor care vor ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului European şi pe cea de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. În acest scop, liderii statelor membre ale UE se vor reuni din nou, în mod extraordinar, foarte probabil pe 12-13 noiembrie. Data reuniunii urmează însă să fie anunţată de premierul suedez, care îi va convoca la Bruxelles pe liderii ţărilor membre.

După semnarea oricăror tratate europene, instrumentele de ratificare sunt trimise la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Italiei. Toate acordurile sau tratatele internaţionale au un organism sau o ţară ce administrează instrumentele de ratificare. Începând din 1957, Italia are rolul de depozitar. Aceasta înseamnă, de exemplu, că Italia are responsabilitatea de a primi instrumentele de ratificare, de a confirma şi de a informa statele membre despre ceea ce se întâmplă cu instrumentele.

Noul Tratat de la Lisabona prevede înfiinţarea unei funcţii de preşedinte şi a unuia de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, pentru ocuparea cărora au intrat în cursă mai mulţi favortiţi. Pentru funcţia de preşedinte se vehiculează numele lui Herman van Rompuy, de 62 de ani, premier al Belgiei, creştin-democrat flamand, Jan Peter Balkenende, de 53 de ani, premier al Olandei, creştin-democrat, Jean-Claude Juncker, de 54 de ani, premier de centru-dreapta al Luxemburgului, un european convins şi unul dintre “părinţii” Tratatului de la Maastricht, Wolfgang Schuessel, de 64 de ani, fost cancelar creştin-democrat austriac. Mai puţine şanse au Paavo Tapio Lipponen, de 68 de ani, fost premier social-democrat finlandez, Vaira Vike-Freiberga, de 71 de ani, supranumită Doamna de fier a Letoniei, John Bruton, de 62 de ani, fost premier al Irlandei, în prezent ambasador al UE în SUA şi Tony Blair. În funcţie de care dintre aceşti politicieni vor fi aleşi, pentru menţinerea echilibrului de forţe politice Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate trebuie să fie ales din cealaltă tabără.

UE încearcă să devină un actor continental coerent, prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, urmând exemplul SUA, care au profitat de geografie şi progresele tehnologice, reuşind în acest fel să guverneze un continent. Cea mai imprtantă motivaţie a Tratatului de la Lisabona constă în faptul că marile puteri ale Europei, Franţa şi Germania, şi-au dat seama că în calitate de state individuale nu contează pe scena mondială, dar că ar putea face acest lucru dacă ar putea să conducă întregul continent.