Travestit condamnat pentru conducere fără permis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Travestit condamnat pentru conducere fără permis

Eveniment 11 Februarie 2012 / 00:00 1113 accesări

Ion Decu, de 37 ani, din satul constănţean Urluia, comuna Adamclisi, alias „doamna Ionela”, travestitul prins la volan fără permis şi arestat preventiv anul trecut, a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Constanţa, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare. Magistraţii au luat act de retragerea recursului formulat de Decu împotriva sentinţei Judecătoriei Mangalia, decizia de condamnare fiind definitivă. Conform actului de inculpare, pe 27 octombrie 2011, poliţiştii din Topraisar au fost puşi într-o situaţie neobişnuită în timpul unei razii efectuată pe Drumul Naţional 38 (Constanţa – Negru Vodă). La un moment dat, oamenii legii au tras pe dreapta un microbuz marca Iveco, la volanul căruia se afla, cel puţin în aparenţă, o doamnă, în maşină aflându-se mai mulţi muncitori care mergeau la Negru Vodă. Fără niciun fel de emoţie, „doamna Ionela”, după cum s-a prezentat presupusa şoferiţă, le-a explicat oamenilor legii, încă din startul discuţiei, că nu deţine permis de conducere şi că nu vede de ce un asemenea amănunt ar putea să împiedice pe oricine să se urce la volanul unei maşini şi să ruleze pe drumurile publice. În momentul în care i-au cerut documentul de identitate, poliţiştii din Topraisar au descoperit cu stupoare că „doamna Ionela” este, în realitate, bărbat şi că se numeşte Ion Decu. Mai mult, verificările efectuate de oamenii legii au scos la iveală faptul că suspectul a mai avut şi până acum probleme cu legea, el fiind prins în repetate rânduri la volanul unor autoturisme deşi nu deţine permis de conducere.



12