Artistul liric Sorin Drăniceanu este unul dintre cei mai valoroși soliști de operă, un bas cu un timbru foarte rar și foarte apreciat de publicul român și nu numai. Activitatea sa însumează trei decenii petrecute pe scenă, cea de bază fiind la Teatrul de Operă din Craiova. De nenumărate ori prezent și pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, dar și pe alte scene de la malul mării, artistul s-a aflat, în această săptămână, la Universitatea „Ovidius”, fiind masterand al Facultății de Arte. Vineri a avut loc, în Aula Magna din cadrul instituției, spectacolul-examen „Caruselul bucuriei”, în care a evoluat și artistul craiovean. Înconjurat de apropiați și prieteni, printre care conf. univ dr. Lucia Cicoară Drăgan sau solista Silvia Chifiriuc Roman, artistul a acordat un interviu cotidianului „Telegraf“, prin care a dezvăluit viziunea sa despre muzica clasică.

            Reporter (R.): Cum a început misiunea dvs. muzicală pe scenele clasice?

            Sorin Drăniceanu (S.D.): Sunt prim-solistul Operei din Craiova, unde am deslușit ABC-ul canto-ului, mai întâi în cor, iar mai apoi ca solist. Am pășit pe scena Operei din Craiova în 1984, după ce am terminat liceul. Am plecat mai apoi la București, în celebrul cor bărbătesc al ansamblului „Doina” al Armatei, și în 1988 m-am întors solist la Opera din Craiova. Au început apoi ieșirile prin țară, mai ales în București și Timișoara… Am refuzat Capitala pentru a sta la Craiova împreună cu familia.

            R.: A fost alegerea corectă?

            S.D.: Absolut! Am colaborat cu Opera Națională din București, dar am rămas la Craiova. Am preferat să rămân acasă. Am cântat și în străinătate și am rămas în țară. Am cântat și în București, dar am rămas la Craiova. Fiul meu este tot artist liric, dar vrea să plece în Germania. El e din altă generație și fiecare generație are viziunea ei. Am fost angajat și la Opera din București o perioadă, când era director maestrul Ludovic Spiess, dar am revenit la origini.

            R: Și acum ați revenit pentru un nou spectacol important la Constanța...

            S.D.: Aici am cântat de atâtea ori, cu artiști din cei mai de seamă din țară. Constanța e fascinantă și pe scenă, și în public, și în afara teatrului. Primăvara trecută, am fost la Teatrul „Oleg Danovski” cu spectacolul „Nabucco”. Mă cunosc foarte bine cu directoarea, cu soprana Daniela Vlădescu. Am făcut și turnee împreună cu Opera din Constanța.

            R.: Ce elemente artistice - și nu numai - simțiți că vă mai leagă de Constanța?

            S.D.: Să începem cu marea... m-a atras, m-a inspirat, m-a cucerit. Să continuăm cu prietenia maestrului dirijor Gheorghe Stanciu. Am avut plăcerea să cunosc un colectiv minunat aici, cor, orchestră și soliști. Alături de mine este și îndrumătoarea mea, Lucia Cicoare Drăgan, căreia îi datorez prezența mea de această dată, la Constanța. Sunt multe lucruri deosebite aici, umane și artistice.

            R.: Unde e locul muzicii culte în societate, la ora actuală?

            S.D.: Vă spun doar unde ar trebui să fie... pe primul loc! De aceea și este muzică cultă, prin ea experimentezi toate stările, observi toată diversitatea vieții și a culturii. Noi, artiștii de operă și de filarmonici din România, avem cele mai batjocoritoare salarii din Europa... poate chiar și din țară, dacă stau să mă gândesc. Nu am cum să câștig ca un solist care cântă muzică de petrecere la nunți, dar nu îmi pare rău. Trecând peste acest aspect financiar precar în care se scaldă la noi muzica cultă, trebuie încurajați tinerii, atât cei care cântă, cât și cei care ascultă. Muzica trebuie să rămână o materie importantă și în școli, pentru că educă și inspiră, dezvoltă armonios creierul, care e... hard-discul trupului.