Trebuie să investim în cărbune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trebuie să investim în cărbune

Justiție 17 Ianuarie 2014 / 00:00 542 accesări

Necesarul de investiţii pentru modernizarea sectorului de cărbune din România se ridică la două miliarde de euro, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, prezent la o conferinţă de profil. „Cu două miliarde de euro am putea să modernizăm tot ceea ce înseamnă centrale termice în România. La acestea se adaugă şi proiectul de un miliard de euro pentru un grup nou de 600 de MW la Rovinari, pentru care şi-au exprimat interesul investitorii chinezi”, a spus Niţă. Potrivit acestuia, Departamentul pentru Energie nu a renunţat la planul de reorganizare a sectorului producţiei de energie în mai multe companii care să utilizeze un mix de resurse energetice. „Nu am renunţat şi n-o să renunţ niciodată la mixul energetic”, a subliniat ministrul, întrebat care sunt planurile sale în acest sens. „Crearea mixului energetic este o variantă. Mai am şi alte variante”, a adăugat ministrul. Departamentul pentru Energie şi-a propus reorganizarea sectorului producţiei de energie în mai multe companii care să producă electricitate dintr-un mix de resurse, nu doar din una singură, aşa cum se întâmplă acum. În acest moment, sectorul producţiei de energie de stat este împărţit în mari producători care folosesc apa - Hidroelectrica, sursele nucleare - Nuclearelectrica, cărbunele - Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara, centrale pe gaze - Electrocentale Bucureşti.

Taguri articol


12