Trecem la ora de vară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scurtă istorie “pe înainte”

Trecem la ora de vară!

Eveniment 24 Martie 2012 / 00:00 1116 accesări

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4. Ceasurile vor merge după ora de vară până la 28 octombrie (ultima duminică a lunii), când ora 4.00 va deveni ora 3.00. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979, potrivit wikipedia.org. Sistemul prin care se dă ceasul înainte vara pentru a trece la ora de vară şi înapoi iarna pentru a trece la ora de iarna are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui. Astfel, principalele activităţi umane se pot desfăşura în mare parte pe timpul zilei, economisind energie electrică, iar oamenii pot fi mai aproape de un ritm natural de viaţă. În prezent, ora de vară este folosită de 70 de ţări din întreaga lume, dar nu toate ţările au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara. China a utilizat ora de vară în perioda 1986 - 1991, iar Japonia nu a introdus folosirea orei de vară. De asemenea, ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică ora de vară, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. Rusia a renunţat din toamna anului 2011, la trecerea la ora de iarnă, după 30 de ani de la instituirea acestei practici.

CFR ANUNŢĂ: NU VOR FI DECÂT CÂTEVA ÎNTÂRZIERI! Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 24/25 martie 2012 ora 03.00, care devine ora 04.00. După această oră (04.00), trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Potrivit CFR Călători, trenurile de călători aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora iarnă) vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 43 trenuri InterRegio şi 41 trenuri Regio.

Taguri articol


12