Membrii coaliţiei au discutat, ieri, despre situaţia CET-urilor aflate în dificultate cu furnizarea căldurii în această iarnă şi despre posibilitatea ca acestea să treacă la Ministerul Economiei pentru a fi modernizate şi retehnologizate şi apoi să fie redate primăriilor. Vicepreşedintele PSD şi primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a declarat că este necesară o analiză serioasă a ministerelor de resort în ceea ce priveşte CET-urile. “Se constată foarte clar că sînt foarte multe CET-uri care sînt în stadiul de a nu putea furniza căldura necesară în acestă iarnă, nu au stocuri de combustibil asigurate, gazul nu este plătit la timp şi datoriile care s-au acumulat, atît ale populaţiei către CET-uri, cît şi ale CET-urilor către furnizorii de combustibil şi către stat sînt foarte mari”, a afirmat Nichita. În şedinţa de ieri, membrii coaliţiei au mai decis să fie adoptate măsuri urgente pentru a ajuta CET-urile să furnizeze în această iarnă căldura necesară populaţiei şi, la nivelul Guvernului, să fie adoptat un plan de perspectivă în domeniu. “Sînt două idei aici. O dată, ca aceste CET-uri să treacă înapoi la Ministerul Economiei, să fie modernizate şi retehnologizate într-un program naţional şi apoi, cînd au costuri mai mici, să fie cedate înapoi primăriilor, şi o strategie naţională pentru a putea să refacem aceste unităţi de furnizare a energiei termice ca să fie eficiente”, a arătat Nichita. Guvernul pregăteşte ştergerea datoriilor acumulate de centralele termice pînă la 30 iunie 2009, în sumă totală de 536,4 milioane lei, inclusiv a obligaţiilor fiscale neonorate pentru împrumuturi externe contractate cu garanţia statului, justificînd decizia prin asigurarea furnizării agentului termic. Printre societăţile care vor beneficia de această facilitate se numără şi Utilserv\'96 Eforie, cu o datorie de 694 mii lei.